În istoria universală există expresia "Victoria a lá Pirus".

Acum aproape 2500 de ani,

Pirus era un rege al macedonenilor, care a dus

câteva lupte victorioase împotriva romanilor,

dar în cele din urmă romanii l-au învins.

De atunci, "victoria a la Pirus" înseamnă să câștigi o bătălie, dar să pierzi războiul.

În ultimul său an de viață, Nicolae Ceaușescu a avut și el o astfel de victorie...

Drept care vă propun în episodul de astăzi să vorbim despre lichidarea datorii externe a României

în primăvara anului 1989.

Povestea economică a României în timpul regimului comunist, seamănă cu un peisaj de pe planeta Marte

în care munți înalți sunt urmați de văi adânci.

La sfârșitul anilor '60, nivelul de viață din România se îmbunătățea constant,

iar produsul intern brut era în creștere cu peste 6% în fiecare an.

Cu fiecare zi trecută, România părea că devină o țară tot mai dezvoltată și tot mai fericită.

Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere în anul 1965, într-un context economic bun pentru România.

Încă din primii ani al regimului, el a încurajat investiții masive în domenii care atunci păreau de viitor,

precum industria petrolieră, industria chimică sau industria grea și constructoare de mașini.

Dar, privită în profunzime, situația economică a țării anunța un declin iminent.

Începând din anul 1972, România a devenit importatoare de petrol...

Pentru necesitățile industriei românești, petrolul care se extrăgea la noi în țară nu mai era suficient

și atunci trebuia adus din afară. Dar pe plan inernațional

prețul petrolului pur și simplu a explodat în anii '70. Două crize ale petrolului în 1973 și 1979

au lovit puternic și industria românească, deși presa regimului Ceaușescu nu a recunoscut acest lucru.

În decembrie 1972, România lui Nicolae Ceaușescu a surprins toate lumea, anunțând aderarea țării

la Fondul Monetar Internațional și la Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare.

În acel moment, România era singura țară socialistă din pactul de la Varșovia

care avea legături cu fondul monetar internațional și cu Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare.

În deceniul următor, aceste instituții ne-au acordat împrumuturi, pe care guvernul român

le-a investit apoi în industrie.

Dar sămânța crizei viitoare s-a aflat deja chiar în aceste investiții.

Așa se face că de la mijlocul anilor '70, România a început să acumuleze datorii externe.

La nivelul anilor 1983 și 1984, datoria externă a României ajunsese la aproximativ 12 miliarde de dolari.

Era o sumă mică, dacă o comparăm cu datoria de aproape 40 de miliarde din acel moment al Poloniei socialiste,

totodată era o sumă suficient de mare pentru a-l îngrijora pe Nicolae Ceaușescu.

Teama liderului român era că îndatorarea financiară va afecta independența țării,

drept care, începând cu anul 1981, Ceaușescu a început un program accelerat de rambursarea datoriei,

și astfel a început marea criză a anilor '80.

Exportul masiv de materii prime pe nuria alimentară, lipsa de combustibil, cozile la benzinării,

întrerupările de energie electrică din locuințe, sistarea unor cheltuieli sociale pentru școli, spitale sau biblioteci,

toate aceste au legătură cu aceasta ambiția lui Ceaușescu, de a lichida datoria externă a țării.

Fia să-l mai apropiem de momentul culminant al poveștii noastre, în ziua de 12 aprilie 1989,

se deschidea la București o plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român,

în care Nicolae Ceaușescu anunța triumfător, că România și-a lichidat datoriile externe.

Pentru conducători era o victorie, dar pentru românii era prea puțin și prea târziu.

Sacrificile impuse de a lungul anilor '80, rupseseră orice puncte de încredere între popor și conducători,

iar Nicolae Ceaușescu devenise încet, dar sigur, inamicul public numărul I. al majorității românilor.

Lichidarea datoriei externe a țării în luna aprilie anului 1989 a fost efectiv ultima victorie a lui Nicolae Ceaușescu.

Dar morala poveștii noastre spune că aceasta a fost o victorie a la Pirus.

Regimul Ceaușescu a ieșit atât de slăbit din această bătălie victorioasă, încăt doar peste câteva luni

avea să piardă definitiv războiul. Iar până la întâlnirea noastră viitoare, nu uitați că

ISTORIA RĂMÂNE CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE.